• Emisiuni
  • Las Fierbinți
  • Celentano și-a dat seama că „statul nu te trece pe caiet”! Las Fierbinți, lider absolut de audiență

Celentano și-a dat seama că „statul nu te trece pe caiet”! Las Fierbinți, lider absolut de audiență

Celentano și-a dat seama că „statul nu te trece pe caiet”! Las Fierbinți, lider absolut de audiență

„Punga de gaze" aflată pe pământul lui Brânzoi a agitat liniștea din Fierbinți. Chiar dacă Vasile a încercat să sape pentru binele comunității, Celentano l-a ajutat să-și dea seama că era în locul greșit. Comoara de sub pământ, pe care o căuta el, era aproape de Slobozia și nu în satul lor.

Las Fierbinți a condus aseară topul preferințelor telespectatorilor și a înregistrat 10.7 puncte de rating și 28.5% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce poziția secundă a avut 6.1 puncte de rating și 16.4% share. La nivel național, aproape 1.8 milioane de români au urmărit serialul, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:57, peste 2 milioane de români au fost cu ochii pe aventurile fierbințenilor.

Chiar dacă își dorea să fie primar și și-a luat rolul în serios, Dorel a fost în cele din urmă încoronat rege de către Bobiță: „Sunt rege?” „Marș la baie și spală WC-urile!”, i-a spus el, dar înainte să-și ia „sceptrul adevărat", de care avea mare nevoie. Dezamagit, a luat mopul și a început să-și facă treaba, ajutat de Giani.

Celentano a avut curaj să-și înfrunte inamicul și nu s-a ferit să fie executat, chiar dacă execuția nu era ceea ce credea el. Plin de bucurie că rămâne în viață, a renunțat cu ușurință și zâmbet la bunurile din casă care trebuiau confiscate, inclusiv la farfuriile din porțelan ale soacrei. „Am găsit replica de final, Firicele: statul nu te trece pe caiet. E foarte bună, o folosesc eu la un moment dat”, a spus el.

Săptămâna viitoare, miercuri și joi, de la 20:30, sezonul 20 Las Fierbinți continuă cu noi episoade și întâmplări pline de umor.

Noul sezon Las Fierbinți este disponibil online și pe voyo.ro, unde fiecare episod poate fi urmărit în avans.

Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Las Fierbinți

Articole pentru emisiune Las Fierbinți

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni