Ecaterina Ladin, despre rolul din Las Fierbinți, dar și cel de mămică. „Petru a venit ca o binecuvântare pentru noi toți”


	Ecaterina Ladin, despre rolul din Las Fierbinți, dar și cel de mămică. „Petru a venit ca o binecuvântare pentru noi toți”
Citeste mai mult despre: Ecaterina Ladin, filme, Las Fierbinti, vedete,
Autor: Diana Oprea
Data: 24 August 2021

Ecaterina Ladin, care a născut acum șase luni, s-a alăturat echipei „Las Fierbinți”, pentru filmările unui nou sezon, care va fi difuzat în această toamnă. Interpreta Dalidei trece printr-o perioadă foarte frumoasă, de când l-a adus pe lume pe Petru, al doilea său copil. 

Ecaterina Ladin a povestit recent, într-un interviu pentru TV Mania, cum a fost revenirea pe platourile de filmare. Actrița menționează că resimte succesul acestui proiect mai ales după întâlnirile cu fanii. 

„Revenim, în forță, da, cu bucurie. Succesul îl resimt cu trecerea fiecărui episod din sezonul nou apărut, când aflu că numărul telespectatorilor crește. Resimt succesul în oamenii pe care îi întâlnesc și mă apreciază ca actriță și nu mă mai confundă, parcă, atât de des, cu personajul meu, Dalida”

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Ecaterina Ladin (@ecaterina.ladin)

Anul acesta, Ecaterina Ladin a dat naștere celui de-al doilea copil, un băiețel pe care l-a numit Petru Theodor. Micuțul, în vârstă de șase luni, va fi în grija unei bone atunci când actrița se va afla la filmări. 

„Am ajutor. Am pe cineva care are grijă de el și de Marcu (n.r. – primul băiețel, de 5 ani, al actriței), cât eu sunt la filmări. Mai rămânem și la Fierbinți, uneori, dar Petru este prea micuț, momentan”, a menționat ea. 

În același interviu, actrița a dezvălui câteva detalii interesante legate de numele băiețelului: 

„Petru – știam că așa o să-l cheme, a avut Laur (n.r. – soțul actriței) un unchi pe care-l iubea foarte tare. Pe fratele meu l-a chemat Theodor și am ajuns la spital în noaptea de Sfântul Theodor. Nu cred în coincidențe. Așa a vrut Universul! (...) Cel de-al doilea copil, Petru, a fost un copil tare dorit și a venit ca o binecuvântare pentru noi toți.

Ecaterina Ladin spune că programul ei, în cea mai mare parte, e legat de copii: 

„Atunci când nu repet pentru serial sau pentru teatru, sunt cu ei. Ei sunt programul meu. Dacă dormim bine noaptea, ne trezim destul de devreme și ne luăm micul dejun. Apoi, joacă, somn, papa și joacă acasă sau în parc, iarăși, până seara, când se lasă liniștea, odată cu somnul lor și pot să mă delectez cu o carte bună”. 


Sursă foto: Instagram/ ecaterina.ladin

Vezi și: Best of Las Fierbinți - Cele mai amuzante momente din sezonul 18


 

ȘTIRI SIMILARE

VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies